Interacțiunea cu calul în contextul unui curs de educație asistată de cai nu are nicio legătură cu călăria, am aflat repede asta. Are legătură cu învățarea continuă despre sine.

de Gabriela Gârjoabă

Când m-am urcat în mașină, nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce urmează să fac. Știam doar că vreau să fac. Și mai știam clar că are legătură cu caii. Dar nu știam precis dacă voi călări sau nu. Plecam spre cel mai util curs pe care l-am făcut în ultimii ani. Alături de cursul de prim ajutor al Crucii Roșii, intră în categoria ”de făcut” în această viață. Aveam să petrec câteva zile frumoase, alături de oameni doritori  să ofere experiențe de învățare și cai capabili să ofere asistență și implicare în aceste experiențe. Pare din altă lume, nu? Așa mi s-a părut și mie.

Am ajuns duminică seara la Centrul de Echitație Potcoava pentru că organizatorii au insistat ca luni de dimineață să fim odihniți. La fel cum ne-au sfătuit să respectăm cele trei mese și să ne hidratăm. Aveau dreptate! Au urmat zile de curs pline, de la 9.30 dimineața, până spre seara, când ne bătea cina la ușă. Diminețile ne cucereau doi oameni foarte pasionați de ceea ce fac și cu vorbele la ei, clar venite din experiențe proprii. Mădălina, vie, activă, zâmbăreață și mega- convingătoare în discurs. Și-a făcut temele de acasă într-un mare fel, știa clar despre ce vorbește, iar din privirea ei am înțeles că este flămândă după provocări pe care le poate rezolva cu ajutorul cailor și a educației asistate de ei. Ionuț, un om sigur pe el. I se citea în ochi iubirea pentru cai și respectul pentru tot ceea ce face, inclusiv acel curs. A venit cu experiență omului care interacționează direct cu calul, oferindu-ne astfel șansa să punem în practică teoria pe care o primeam în sala de curs. Ei au fost cei care m-au inițiat pe acest drum și mi-au dat tot ce aveam nevoie: informații, experiențe reale, curaj. Mulțumesc, dragilor!

Read the full article