Profesorul meu de 500 de kilograme

de Gabriela Gârjoabă

În această viață am avut mulți profesori. Despre cei din școala primară și gimnazială am doar cuvinte de laudă, și-au dat toată silința să mă învețe lucruri noi, eu am fost cea ușor reticentă. În liceu m-am apucat să învăț, pe bune, chiar dacă doar unii dintre profesori meritau pe drept acest apelativ. Facultatea a fost cea care mi-a schimbat percepția despre învățare pentru că nu numai că am avut profesori foarte bine pregătiți, ideea de a pune imediat în aplicare cele învățate a dat roade. Pentru mine, învățarea înseamnă teorie și practică, pentru că doar așa sunt sigură că am primit răspuns la toate întrebările și mi-am fixat diverse noțiuni.

Perioada de învățare a continuat cu fiecare nou angajator. Sunt unul dintre acei oameni norocoși care au parte de îndrumători și mentori. Am lucrat pentru manageri și coordonatori de proiecte care au suflat peste mine și m-au învățat meserie. Apoi i-am primit ca profesori pe cei care m-au dezvoltat emoțional, iar primul care îmi vine în minte este calul.

În primăvara anului 2020 am participat la un curs de educație asistată de cai. Până atunci, interacțiunea mea cu calul a fost una limitată, fără prea multă interacțiune directă. M-am trezit în fața unui profesor patruped de 500 de kilograme, un profesor hotărât, greu de convins folosind mâncarea sau forța. Se spune că alături de cai, oamenii au cucerit lumea. Așa este, în cazul meu calul a fost cel care m-a făcut să îmi descopăr propria lume, să fac schimbări radicale în viața mea și să mă apuc, din nou, de învățat.

În fiecare zi, între 2 și 4 ore stau călare, traversând un proces intens de cursuri de echitație și instructaj. După ce corpul s-a obișnuit cu noul tip de efort fizic, după ce încrederea de sine a fost asumată și după ce primele lecții de echilibru și direcție au fost parcurse, profesorul meu calul, a devenit din ce în ce mai sever. Îmi sancționează erorile, refuză să răspundă la comenzile contradictorii, îmi testează prezența – în șa aste musai să fii 100% în paradigma aici și acum, altfel calul preia controlul și ia decizii singur.

Ce învăț? Învăț cu să devin monitor de echitație. Dar asta este subiectul mare. În fiecare zi practic încrederea de sine și încrederea în profesorul meu patruped, practic curajul și înțelegerea, exersez non-stop o poziție corectă a corpului – spatele drept, umerii deschisi, capul ridicat și privirea înainte, experimentez micul succes, atunci când exercițiile îmi ies bine. Dar, lângă un profesor de așa anvergură,respectul este esențial. Respectul de sine, respectul față de cal și respectul față de activitatea de echitație. Profesorul meu de 500 de kilograme mă acceptă sus în șa fără nicio motivație, dincolo de faptul că a înțeles că formăm o echipă, un tandem de învățare care poate face performanță.

Foto – Gabriel Balanescu