Scrisoare către căluți

Dragii mei,

Acum câteva zile mama și tata m-au întrebat dacă vreau să mergem la căluți. Am fost foarte bucuroasă și m-am asigurat de mai multe ori că mă vor aduce la voi, cai adevărați, pentru că mie îmi plac tare mult animalele.

Mama s-a ocupat să facă bagajul, iar tata nu știu unde era. Oricum, nici eu nu am stat prea mult pe lângă mama, știu sigur că poate să facă orice singură. La momentul plecării tata era foarte bucuros și chiar i-a dat mamei o mână de ajutor la căratul bagajului. Mama tot insista că se descurcă și îi tot aducea amintea tatei că el nu prea este cu noi când avem nevoie de el. Părea ușor surprinsă și neîncrezătoare că această călătorie se întâmplă, deși știu că mi-a tot vorbit de când eram bebelușă că vom merge împreună la caii cei adevărați într-o bună zi.

Tot drumul tata ne-a povestit cum a făcut el exerciții de dezvoltare personală cu voi, caii adevărați, și cum poate să plimbe un calul dintr-un loc în altul legat la ochi. Trebuie să recunosc sincer că m-a speriat un pic ideea, dar mi-a plăcut că tata a reușit, așa că m-am gândit că pot și eu. Am ajuns într-un loc numit Potcoava și am rămas cu gura căscată când am văzut atâția cai adevărați adunați la un loc. M-am speriat de cât sunteți de mari, așa că am strâns-o pe mama zdravăn de mână.

Când am intrat cu mama și cu tata în ăăă, maaaa… manej, ne aștepta Neli, o iapă cu coama blondă. Un domn care știa multe despre voi ne-a spus să ne apropiem de Neli și să facem cunoștință. Auzi, cică să facem cunoștință! De parcă mi-ar răspunde calul…”. În fine, m-am apropiat de Neli și am pus mâna pe gâtul ei. Era cald și moale. Am mângâiat-o pe coamă și s-a întors spre mine când i-am făcut zgomot de pupic și i-am spus pe nume. M-am bucurat că a răspuns, dar m-am cam speriat de cum a mișcat adânc din cap, ca o reverență făcută de o prințesă.

Apoi, domnul care știa multe despre cai și o doamnă tare drăguță care vorbea mult despre educație cu ajutorul cailor ne-au spus că este momentul să începem joaca. Așa că l-au dat pe tata de-o parte, iar mie și mamei ne-au spus că ne vom juca de Orbul, Surdul și Mutul și au legat-o pe mama la ochi. Mie mi-au dat o pereche de căști prin care nu auzeam nimic, iar Neli era Mutul. Știam eu că niciun cal adevărat nu vorbește! Mama a luat-o pe Neli de lesă, m-a luat și pe mine cu mâna cealaltă și am început să mergem toate trei pe un traseu dat. Deși mama era legată la ochi, nu i-am spus pe unde să meargă cu calul și nici să fie atentă la picioare. Știam doar că mama se descurcă în orice situație. La final mama era epuizată, iar eu și tata râdeam.

La următoarea tură, am făcut schimb de roluri și a fost prima dată când mama a avut încredere să mă lase să fac eu ceva singură. Am luat-o pe Neli de lesă și am plecat cu ea, deși eram legată la ochi. Oricum știam că mama este cu mine și nu mi-a fost frică. M-am simțit tare bine, mai ales că îl auzeam și pe tata cum mă încurajează de pe margine.

Au făcut jocul ăsta cu Neli și părinții mei. M-am bucurat să îi văd împreună. Arătau de parcă aveau emoții. Nu am auzit ce își vorbeau, dat am văzut-o pe mama cum s-a eliberat din strânsoarea mâinii tatei, i-a scuturat-o ușor, ca și cum ar scutura de praf o batistă, și și-au dat din nou mâna, relaxat. Deși tata era legat la ochi și-a întors fața într-un fel foarte draguț către mama, iar ea a zâmbit.

Când am terminat cu Neli, căluțul adevărat, mama și tata au stat de vorbă cu un domn psiholog, în timp ce eu am desenat ce îmi place cel mai mult la mama și apoi la tata. M-am cam plictisit un pic, dar mi-a plăcut să îi văd pe părinții mei împreună. Sper ca de acum tata să stea mai mult cu noi și mama să aibă încredere în mine, așa cum am făcut când am făcut exerciții cu voi, caii adevărați.

Sper să vă revăd curând,

Alexandra, 8 ani